A doua zi, Nina s-a trezit înainte de răsărit. Camera era tăcută, iar lumina gri a dimineții abia pătrundea printre draperii. S-a ridicat încet din pat, ca să nu-l trezească pe micuțul Mihai, și a început să împacheteze. Nu lua multe – doar hainele copilului, câteva fotografii, actele și o cutie mică în care păstra scrisorile de dragoste din tinerețe. Le-a privit pentru ultima oară, apoi le-a pus la fundul geamantanului. Dragostea aceea nu mai exista.
Când Anton s-a trezit, Nina era deja îmbrăcată. Stătea în bucătărie, cu un ceai aburind pe masă. El s-a uitat mirat la bagaje.
— „Ce faci, Nina? Unde pleci?”
Ea l-a privit calm, fără ură, dar cu o hotărâre pe care el nu o mai văzuse niciodată.
— „Ai spus să plec. Așa că plec.”
Anton a pufnit ironic.
— „Hai, nu fi dramatică. Mama a fost nervoasă, o știi cum e. Lasă prostiile.”
Dar Nina nu mai voia să audă scuze. Nu mai voia promisiuni. Într-o clipă, a realizat că femeia care suporta umilințe zi de zi nu mai exista. În locul ei stătea o mamă care voia liniște pentru copilul ei.
A luat mâna lui Mihai, care abia se trezise, și a ieșit din casă. Aerul rece de dimineață i-a umplut plămânii cu o libertate pe care nu o mai simțise de ani întregi. În spate, Vera privea pe geam, mormăind ceva printre dinți, iar Anton rămăsese nemișcat, incapabil să creadă că Nina chiar pleacă.
Drumul până la gară a fost lung și tăcut. În autobuz, Mihai s-a lipit de ea și a adormit pe umărul ei. Nina privea pe fereastră și se întreba unde va merge. Nu avea rude apropiate, doar o prietenă din facultate, Irina, care îi spusese odată: „Dacă ai nevoie vreodată de ajutor, vino la mine, ușa e deschisă.”
A coborât din autobuz la marginea orașului și a mers până la blocul Irinei. Când a sunat la ușă, prietena ei a rămas fără cuvinte.
— „Doamne, Nina… ce s-a întâmplat?”
— „Am plecat. De tot.”
Irina a îmbrățișat-o fără întrebări. Așa a început o nouă viață. La început, greu – cu nopți nedormite, joburi prost plătite și teama că Anton va veni s-o caute. Dar cu fiecare zi care trecea, Nina își regăsea puterea.
Și-a găsit de lucru la o brutărie, unde cocea pâine în fiecare dimineață. Mirosea a cald și a început nou, iar femeia care cândva era doar „nevasta lui Anton” devenea „doamna Nina de la brutărie”. Oamenii o salutau cu zâmbetul pe buze, iar ea simțea că viața, în sfârșit, o primește înapoi.
Într-o duminică, după slujbă, stătea pe bancă în fața bisericii cu Mihai, mâncând înghețată. Un bătrân s-a așezat lângă ei și i-a spus:
— „Se vede că ești o femeie puternică. Puțini ar avea curajul tău.”
Nina a zâmbit, privind copilul care râdea cu gura plină de frișcă.
— „Nu sunt puternică, domnule. Doar o mamă care s-a săturat să tacă.”
Anii au trecut, iar Nina a reușit să strângă suficienți bani ca să cumpere un apartament mic, la marginea orașului. Acolo, într-o seară, când Mihai se pregătea de culcare, el a întrebat-o:
— „Mami, de ce am plecat de la tati?”
Ea s-a oprit din a aranja perna și l-a privit în ochi.
— „Pentru că uneori, copilul meu, e mai bine să pleci decât să trăiești printre oameni care nu te iubesc.”
Băiatul a zâmbit și a adormit liniștit. Nina s-a așezat la fereastră, privind luminile orașului. Știa că viața nu va fi ușoară, dar era a ei. Fără reproșuri, fără frică, fără „dacă vrei pace, cere-ți scuze”.
În acea noapte, a scris în jurnalul ei o singură frază:
„Am plecat fără nimic, dar am câștigat totul.”
Și, pentru prima dată după mulți ani, a adormit zâmbind.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.
