Un pensionar din Galaţi a lăsat în urma sa o avere impresionantă, însă nici urmă de vreun moştenitor. Bărbatul s-a stins din viaţă în urmă cu mai multe luni şi singura informaţie despre un posibil urmaş este că ar fi avut o fetiţă în afara căsniciei.
A trecut mai bine de o jumătate de an de când Maricel Coman a fost găsit mort în apartamentul său din Galaţi. Pentru că nu mai avea rude, soţia sa fiind moartă de mai mulţi ani, bărbatul a fost înmormântat de primărie, abia la trei luni de la deces. Surpriza a venit atunci când poliţiştii care au investigat cazul au găsit în locuinţa lui Maricel Coman nici mai mult nici mai puţin de 200.000 lei. Veronica, o fată dintr-o relaţie extraconjugală a bărbatului Apartamentul şi banii strânşi de-o viaţă de Maricel Coman, fost siderurgist, îşi aşteaptă moştenitoarea. Căci, se pare că bărbatul care nu a avut cu soţia sa niciun copil, ar avea o fată dintr-o relaţie extraconjugală. Cel puţin aşa susţin câţiva prieteni şi foşti colegi de muncă de-ai răposatului, oameni care încearcă să dea de urma acestei femei. Totul, pentru ca agoniseala bărbatului să nu ajungă în vistieria Primăriei.
Se caută moştenitoarea unui pensionar din Galaţi, găsit mort în casă anul trecut. Ce avere a lăsat bărbatul









