Se va vorbi limba română în Ucraina? Volodimir Zelenski ar fi dispus să semneze acorduri privind respectul reciproc al limbii, istoriei și valorilor culturale cu toate statele vecine.
În cadrul unui interviu recent, preşedintele ucrainean a declarat că unul dintre punctele din negocierile cu Rusia vizează protecția limbii ruse.
„La noi toți vorbesc cum vor, în orice limbă. În țara noastră trăiesc peste 100 de naționalități”, a explicat Zelenski.
Mai mult decât atât, Volodimir Zelenski a menționat că ar accepta semnarea unor acorduri privind respectul reciproc al limbii, istoriei și valorilor culturale cu toate statele vecine.
„Se discută despre limba rusă, așa cum v-am spus. Respectul pentru limbile popoarelor vecine – sunt interesat de un astfel de acord, vreau să-l semnez cu toate țările vecine. Sunt interesat de Rusia, Ungaria, Polonia, România și așa mai departe. Avem multe probleme diferite, avem multe minorități noționale, iar acest acord va fi suficient pentru a respecta anumite limbi în țara noastră. De aceea, problema limbii, sunt sigur, va ieși de pe ordinea de zi, pentru că se va rezolva printr-un astfel de acord”, a subliniat președintele Zelenski.
Ziua 34 de război în Ucraina. Armata rusă continuă bombardamentele
Este ziua 34 de război în Ucraina. Săptămâna aceasta are loc o nouă rundă de negociere de pace. Armata rusă continuă să bombardeze orașele de pe teritoriul ucrainean.
De asemenea, Volodimir Zelenski îndeamnă puterile aliate să înăsprească sancțiunile împotriva Rusiei. Totodată, în cursul zilei de marți, Rusia a anunțat că 10 diplomați ai țărilor baltice vor fi expulzați.
Până în acest moment, armata rusă ar fi pierdut în jur de 17.000 de soldați, 586 de tancuri, 1694 de vehicule blindate, 54 de sisteme de apărare aeriană, 127 de elicoptere și 123 de avioane rusești, conform aa.com.tr.
Sursă foto: Arhivă Cancan