Adrian a privit lung plicul. Hârtia groasă, elegantă, părea ceva ce nu mai primise niciodată. L-a întors de câteva ori în mâini, ezitând, apoi l-a desfăcut cu grijă.
În interior era o scrisoare scrisă de mână, semnată cu un nume care l-a făcut să rămână fără cuvinte: Victor Dobre, președintele uneia dintre cele mai mari companii din România.
„Domnule Bălan”, începea scrisoarea, „am aflat ce ați făcut în ziua examenului dumneavoastră final. Bărbatul pe care l-ați salvat este unul dintre colegii mei apropiați. Vă datorează viața. Iar eu vă datorez o șansă.”
Adrian a citit de două ori acele rânduri, neîncrezător. La final era o invitație: o întâlnire la sediul companiei, etajul 14, „pentru o discuție despre viitorul dumneavoastră”.
A doua zi, cu cămașa lui cea mai bună și un nod în gât, a intrat în clădirea de sticlă. Fiecare pas pe marmura rece îi suna a început nou. Secretara l-a condus până la lift, iar când ușile s-au închis, a simțit cum i se strânge stomacul.
Etajul 14 era liniștit. Ușile biroului s-au deschis, iar acolo, într-un costum perfect croit, îl aștepta chiar Victor Dobre.
— Așa deci, dumneata ești băiatul care a renunțat la examen pentru un om căzut pe trotuar, a spus bărbatul, ridicându-se.
Adrian a dat din cap, neștiind ce să spună.
— Rar mai văd tineri care aleg să piardă ceva pentru un necunoscut. Vreau să-ți ofer o șansă. Nu o recompensă, ci un început.
L-a poftit să se așeze și i-a vorbit aproape o oră despre proiectele firmei, despre tineri care pot aduce o schimbare și despre cum onestitatea și curajul cântăresc mai mult decât o diplomă. La final, i-a întins o foaie.
— Aici e o ofertă de muncă. Începi ca intern, dar dacă vei demonstra că meriți, ușile nu se vor mai închide niciodată pentru tine.
Adrian a rămas fără glas. Nu pentru salariu, nici pentru poziție — ci pentru felul în care viața se răsturnase în doar câteva zile.
A acceptat. A muncit din greu, zi și noapte. Nu voia să dezamăgească pe nimeni, nici pe omul care îi dăduse o șansă, nici pe sine. Învăța totul din mers: rapoarte, analize, prezentări, termene-limită. Câteodată, noaptea, se oprea și se gândea la clipa când a frânat în fața acelei stații de autobuz.
Anii au trecut. Într-o zi, Victor l-a chemat din nou în birou.
— Adrian, știi ce e interesant? Mulți oameni ar fi trecut mai departe în ziua aia. Dar tu nu. Din cauza acelui gest, astăzi conduci proiecte de care eu sunt mândru.
Adrian a zâmbit. În birou, pe peretele din spate, stătea înrămată o diplomă universitară — trimisă de Universitate după ce, la cererea lui Dobre, i se oferise o nouă șansă la examen.
Povestea lui a ajuns în ziare, apoi pe internet. Mulți au spus că a fost noroc. Dar Adrian știa adevărul: nu fusese noroc, ci alegerea corectă făcută într-o secundă greșită.
Și de fiecare dată când trecea pe lângă o stație de autobuz, își amintea că uneori drumul cel mai bun nu e cel care duce la timp la destinație, ci acela care te oprește exact unde trebuie, ca să devii omul care ești menit să fii.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.
