…iar pentru el nu mai exista nici recepția, nici râsetele, nici mâneca ruptă.
Doar problema.
La minutul șaisprezece, Andrei s-a oprit. A inspirat adânc și a apăsat Enter.
Pe ecran, eroarea care blocase echipa a dispărut.
Programul a rulat lin.
Ana s-a apropiat fără grabă. A citit codul rând cu rând. Nu părea impresionată. Dar nici nemulțumită.
— Cum ți-a venit ideea? a întrebat calm.
Andrei și-a frecat palmele.
— N-am făcut ceva complicat. Doar am scos ce era în plus. Uneori nu trebuie să mai adaugi. Trebuie să cureți.
Pentru prima dată, pe chipul Anei a apărut un zâmbet scurt.
— Echipa mea a tot adăugat.
Liniște.
— Știi cât e salariul pentru postul ăsta? a întrebat ea.
Andrei a clătinat din cap.
— În jur de 8.500 de lei pe lună. Plus bonusuri.
El a înghițit în sec. Pentru el, suma era mai mult decât un număr. Era chiria pe un an. Era medicamentele mamei. Era liniște.
— Dar nu te angajez pentru că ai nevoie de bani, a continuat Ana. Te angajez pentru că știi ce faci.
A închis laptopul.
— Începi de luni.
Andrei a rămas nemișcat.
— Poftim?
— Ai auzit bine.
Ochii i s-au umplut de lacrimi, dar le-a ținut în frâu.
— Doamnă… eu… n-am costum.
Ana a ridicat o sprânceană.
— Avem programatori care vin în hanorac. Nu hainele scriu codul.
Apoi a adăugat:
— Dar să vii curat și cu capul sus.
Când Andrei a coborât cu liftul, parcă nu mai era același om. Ținea mapa la fel, dar spatele îi era drept.
Nicoleta l-a privit curioasă.
— Și?
Andrei a zâmbit.
— Încep luni.
Tăcere.
Băiatul cu sacou bleumarin a rămas cu gura întredeschisă.
În câteva luni, Andrei nu doar că s-a integrat, dar a devenit omul la care mergeau toți când ceva „nu mergea”. Nu vorbea mult. Nu făcea paradă. Dar rezolva.
Și, încet, oamenii au început să-l privească altfel.
Într-o zi, Ana l-a chemat din nou în birou.
— Ți-am citit istoricul, i-a spus. Știu că ai crescut la țară, lângă Vaslui. Știu că ai învățat noaptea, pe un laptop second-hand.
Andrei a tăcut.
— Vreau să coordonezi un program de internship pentru tineri fără posibilități. Plătim noi cursurile. Le dăm șansă reală.
El a simțit cum i se strânge pieptul.
— Ca mine?
— Exact ca tine.
Un an mai târziu, în aceeași recepție lucioasă, au intrat alți tineri cu haine modeste și mape tocite.
De data asta, nimeni nu a mai râs.
Pentru că la etajul trei, într-un birou simplu, stătea un fost băiat cu mâneca ruptă care demonstrase că valoarea nu se calculează în etichete, ci în muncă.
Iar în România, unde de multe ori ți se spune că „nu ai pe cine ști”, Andrei devenise dovada vie că uneori e suficient să știi tu.
Și să ai pe cineva care vede dincolo de aparențe.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.
