Informații zi de zi

Zanni riscă descalificarea din competiția Survivor România. Va plăti scump pentru gestul făcut în Dominicană. „Îmi asum că nu aveam voie!”

Zanni a făcut o dezvăluire în consiliul de nominalizare la Survivor România care i-a șocat pe toți.

Zanni riscă descalificarea din competiția Survivor România
Zannidache și Elena Marin au din nou contre la Survivor România. În încercarea de a o demasca pe coregrafă, Faimosul a dezvăluit că a făcut un gest impardonabil în Dominicană.

El a povestit că a găsit două pachete de biscuiți pe care le-a împărțit cu colegii săi.
Zanni susține că inclusiv Elena Marin a acceptat să primească biscuiți, deși este împotriva regulamentului.

„Ea m-a acuzat de cumpărare după momentul cu biscuții. Să recunosc pentru cei de acasă.

Când îmi e foame, dacă găsesc un pachet de biscuiți pe jos pe stradă îl iau. Am găsit un pachet de biscuiți și l-am luat. Am furat. Îmi asum. Se numește furt, că nu aveam voie. Am vrut să-l împart cu echipa. Și am văzut-o pe Elena singură pe plajă și am spus că s-ar bucură să-i dau un biscuite, doi.

M-am dus la Elena, deși ceva în mine îmi spunea să nu-i dau. Și i-am spus „ia”. Și ea mi-a mulțumit. După ce am plecat, după o discuție cu Moro, ea a venit la mine și mi-a spus „nu vreau. Mă oftic că nu mi-ați dat și mie și mi-e frică că îmi puteți scoate ochi”. Mai aveam un pachet de biscuiți, a spus că nu, dar a luat și din ăla. Ea a vrut să nu ia ca să nu-i scoatem ochii. A

spus că îi e frică, dar a luat în continuare ”, a dezvăluit Zanni.
Gestul lui Zanni de la Survivor România ar putea avea consecințe grave
Prezentatorul emisiunii, Daniel Pavel, îl avertizează pe Zannidache că o decizie va fi luată în ceea ce-l privește, pentru că nu a respectat regulamentul competiției. „Pentru că ai recunoscut că ai încălcat regulamentul o să luăm o decizie în zilele următoare, pentru fapta pe care ai comis-o”, i-a spus Daniel Pavel Faimosului.