Doinița Oancea s-a despărțit de iubitul ei, Adrian Călin, după mai bine de cinci ani de relație, formând unul dintre cele mai îndrăgite și discrete cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi ar fi urmat să se căsătorească în viitorul apropiat, după ce s-au logodit acum câteva luni.
Anunțul despărțirii a fost făcut chiar de către Doinița Oancea în cadrul unei emisiuni TV. Actrița a anunțat că ea și Adrian Călin au decis că este mai bine să meargă pe drumuri separate întrucât evoluau diferit.
Cei doi se cunosc de ani buni și nu au fost împreună de la început, relația lor fiind, inițial, una de prietenie. Din păcate, aceștia au stabilit că despărțirea ar fi cea mai bună soluție.
Doinița Oancea s-a despărțit de iubitul ei, după cinci ani de relație
Doinița Oancea și Adrian Călin s-au despărțit după mai bine de cinci ani în care au fost împreună. Cei doi formau unul dintre cele mai discrete cupluri și nu obișnuiau să posteze foarte multe imagini împreună, dar nici nu se ascundeau atunci când venea vorba să-și arate sentimentele unul față de celălalt.
Fosta actriță din „Fructul Oprit” și „Sacrificiul” este cea care a făcut marele anunț cu puțin timp în urmă și i-a asigurat pe fani că decizia a fost una luată de comun acord, pentru că lucrurile nu mai mergeau așa cum trebuie. Doinița crede că ar putea avea o prietenie cu fostul iubit, dar nu acum, ci în viitor, atunci când amândoi vor depăși momentul.
„Drumurile noastre s-au separat după cinci ani jumătate. Este nevoie de curaj să ieși dintr-o relație funcțională. Atunci când simți că mai vrei ceva, iar acel ceva nu se întâmplă trebuie să ai niște discuții serioase cu omul de lângă tine. Știu foarte puține persoane despre despărțire. Am lăsat lucrurile să se așeze în capul nostru, să fim siguri că așa este bine. El este un om extraordinar, la care țin foarte mult.
În cini ani jumătate nu ne-am certat, nu ne-am păruit, nu ne-am înșelat. Este exclusă infidelitatea. Cred că la un moment dat, evoluam diferit și eu sunt o fire mai deschisă și el puțin mai închis, este introvertit. Îl vedeam și nu-l mai vedeam și atunci am zis: «Ce mă așteaptă?».
Nu știu, mi-a fost frică, recunosc. Țin la el foarte mult. Cred într-o prietenie după o relație, dar, nu în momentul imediat următor, pentru că lucrurile sunt destul de proaspete pentru amândoi”, a dezvăluit Doinița Oancea în cadrul matinalului de la Antena Stars.
Doinița Oancea a avut probleme de sănătate
Actrița s-a confruntat cu câteva probleme de sănătate în ultimul timp din cauza coloanei cervicale. Doinița Oancea a avut niște dureri groaznice de cap care nu mai dispăreau, așa că a decis să facă o vizită la medic, unde a fost anunțată că trebuie să facă kinetoterapie.
„Două săptămâni, dacă nu mai bine, am avut niște dureri suboccipitale foarte puternice. N-au încetat cu niciun cocktail de medicamente încercat de mine, nici cu masaj, motiv pentru care am mers la doctora mea de familie. Dumneaei a considerat că trebuie să-mi dea o trimitere la reumatolog. Am fost, am făcut o radiografie și acum o să trebuiască să încep kinetoterapie.
(…) Fiecare durere de cap este foarte diferită, chiar dacă poate părea că durerea mea de cap seamănă cu durerea ta. (…) În cazul meu este o problemă cu coloana cervicală, partea de sus, în alte cazuri nu se știe niciodată, așa că vă sfătuiesc să mergeți la doctor’”, a transmis vedeta pe Instagram.