Unul din 60 de italieni s-a infectat cu SARS-CoV-2, ceea ce inseamna ca pana acum sunt 1.066.401 de locuitori infectati in Italia, tara care a inregistrat 636 de decese de COVID-19 in ultimele 24 de ore.
Unul din 60 de italieni a contractat COVID-19, un procent care inseamna ca exista pana acum 1.066.401 de locuitori infectati in Italia. O cifra „enorma”, a declarat comisarul pentru situatii de urgente numit de guvernul de la Roma, Domenico Arcuri, in timp ce Executivul studiaza posibilele inchideri la nivel regional, noteaza agentia spaniola EFE.
Italia a inregistrat 636 de decese cauzate de coronavirus in ultimele 24 de ore, cel mai negru bilant inregistrat din aprilie si 37.978 de cazuri noi.
In ciuda acestor date, Arcuri a spus ca se pare ca aceasta „curba de contagiune pare sa inceapa sa se aplatizeze”, dar ca va fi nevoie de rabdare.
„Continuam sa crestem, dar de sapte ori mai putin decat acum 20 de zile si de 10 ori mai putin decat acum o luna”, a explicat el.
In ceea ce priveste masurile restrictive, Arcuri a subliniat ca „virusul a ajuns in toata Italia. Insa Italia nu este toata la fel. De aceea avem nevoie de diferentieri, de masuri neuniforme, precum cele care au fost introduse”.
Comisarul a anuntat ca primii italieni ar putea fi vaccinati la sfarsitul lunii ianuarie.
„Vom incepe cu prima faza vaccinand 1,7 milioane de cetateni. Stabilim categoriile la care sa administram primele doze. Oamenii care lucreaza in spitale vor fi printre primii care vor primi vaccinuri si apoi persoanele in varsta care sunt mai fragile”, a subliniat Domenico Arcuri.
Un virusolog de la Universitatea din Milano, Fabrizio Pregliasco, a avertizat, intr-un interviu publicat vineri de ziarul „Il Giornale”, ca, odata cu sosirea Craciunului exista „riscul ca politicienii sa fie tentati sa minimalizeze situatia, asa cum s-a intamplat vara, pentru a reactiva economia” si a avertizat ca„ acest lucru nu ar trebui sa se intample”.
Este necesar ca tara sa se pregateasca „pentru al treilea val de Covid-19 care va sosi in februarie”, a avertizat Pregliasco.