Prima zi de școală reprezintă un moment emoționat și important pentru fiecare copil și adolescent, mai ales când aceștia sunt conduși în bancă de către părinți, călăuzitorii lor în viață. Din păcate, nu toți copiii beneficiază de acestă onoare, astfel că mulți elevi abandonați merg singuri, privind cu regret la colegii lor însoțiți de părinți. Acesta ar fi fost și cazul a doi copii dintr-un centru de plasament, dacă doi oameni cu suflet bun nu le-ar fi sărit în ajutor.
Cine sunt persoanele care au ales să le fie alături copilașilor
Doi copii, cu vârste de 7, respectiv 11 ani, aflați în grija Protecției Copilului au avut parte de o primă zi de școală memorabilă, astfel că aceștia au fost însoțiți de două persoane cu suflet bun care au dorit să nu-i lase singuri pe micuți într-un moment important din viața lor. Cei doi sunt găzduiți în cadrul caselor de tip familial Cocorii 1 şi Cocorii 2, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Tulcea și trăiesc o viață modestă, fără multe posibilități.
Surprinzător, micuții au primit în această dimineață o vizită care le-a schimbat, cu siguranță, motivația privind începerea noului an școlar. Aceștia au fost vizitați de jandarmii care păzesc imobilele în care copiii locuiesc, și mai mult, au primit din partea acestora câte un ghiodan plin cu rechizite. Pentru ca surpriza să fie cu adevărat pe sufletul micuților pedepsiți de soartă, bărbații au decis să-i însoțească pe copii la școală pentru a nu se simți ai nimănui.
„Copiii au fost foarte receptivi, bucuroşi de prezenţa oamenilor în uniformă şi au primit cu zâmbetul pe chip această experienţă, care le-a adus un sprijin şi sentimentul că nu sunt singuri.
Astfel, am luat şi noi parte la proiectul Nu sunt singur în prima zi de şcoală, iniţiat de Instituţia Prefectului – judeţul Tulcea în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Tulcea, structurile M.A.I. şi Inspectoratul Şcolar Judeţean. În prima zi de şcoală, jandarmii le doresc preşcolarilor, şcolarilor, dar şi cadrelor didactice şi părinţilor un an şcolar plin de performanţe şi îi asigură de tot sprijinul lor”, a transmis Jandarmeria Tulcea.
Specialiștii, semnal de alarmă cu privire la revenirea elevilor în bănci
După un an de școală online, specialiștii avertizează asupra schimbărilor de comportament apărute în rândul elevilor afectați de o perioadă mult prea mare de izolare. Psihologul Yolanda Crețescu face apel la implicarea părinților pentru a-și ajuta proprii copii să înțeleagă și să reacționeze mai bine la schimbările apărute în rândul colegilor și al persoanelor din colectivitate.
Potrivit specialistului, cu ajutorul unei introduceri bune, copii se pot readapta mult mai bine în mediul școlar.
„Totodată, este foarte important ca noi, părinții, să ne pregătim și pentru noile provocări ale școlii pentru că doi ani din viața copiilor înseamnă foarte mult în raport cu vârsta lor. De exemplu, pentru un copil de 6 ani, înseamnă mult doi ani.
De aceea, este important să povestim cu anecdote că ne vom întâlni cu colegii puțini modificați. Mai mari, mai grăsuți, mai stresaţi poate. Şi atunci flexibilitatea şi pregătirea pentru ce va urma, şi nu pentru ce a fost este o lecţie importantă.
Vom fi surprinşi că copiii noştri vor fi mult mai atenţi la regulă, pentru că ei au fost cei mai viciaţi de şcoala online. Este foarte greu pentru un copil să stea două ore în faţa unui ecran. Ce să mai spunem despre un copil mai mare, care a fost nevoit să stea şi 7-8 ore. Și atunci, ei sunt dispuși să respecte orice fel de regulă, doar ca să se întoarcă la școală.”, a explicat psihologul Yolanda Crețescu, pentru Antena3.